Sunt fenomene complexe, de risc, nedorite ce apar pe verasanţi şi au acţiuni morfodinamice rapide, masa de zăpadă şi gheaţă antrenând şi material detritic, vegetaţie, sol, etc.
Alvalanşă = „masă de gheaţă sau zăpadă care se desprinde brusc de pe un versant montan şi antrenează în mişcare bucăţi de pământ, rocă sau alte materiale”[1]
Avalanşele reprezintă alunecarea bruscă, pe distanţe mai mari de 50 m a unei cantităţi mari de zăpadă ce apare pe versanţii montani în urma ruperii echilibrului zăpezii. Pe scurt prin termenul de avalanşă se desemnează toate mişcările de zăpadă sau de gheaţă care intră în categoria hazardelor naturale. Ruperea echilibrului are cauze diverse: climatice, macanice, antopice. Spre deosebire de celalalte procese nivale care se desfăşoară lent, avalanşele sunt fenomene cu acţiune macanică rapidă şi cu efecte distructive imediate. Ele joacă un rol deosebit de imortant în modelarea versanţilor. Comisia de glaciologie a Academiei Elveţiene de Ştiinţe Naturale defineşte avalanşa ca fiind „material care alunecă sau se prăbuşeşte cu viteză mare pe pante. Acest termen desemnează în general avalanşele de zăpadă, mai rar cele de gheaţă, de grohotiş sau de pietre. Avalanşele de zăpadă se declanşează pe pante abrupte (cu înclinaţie între 25-500), fără pădure, atunci când tensiunile mecanice din interiorul stratului de zăpadă depăşesc coeziunea corespunzătoare, prin creşterea greutăţii ce se exercită asupra stratului de zăpadă pe versant (datorită ninsorilor, a trecerii schiorilor sau a vehicolelor de zăpadă), prin slăbirea coeziunii zăpezii din interiorul straturilor, ca urmare a metamorfismului zăpezii. ”[2]
În cadurul avaşanşelor se disting trei zone:
1. Zona de desprindere,
2. Zona de tranziţie/transport/culoarul de avalanşă,
3. Zona de depozitare/con de avalanşă.
1. Zona de desprindere,
2. Zona de tranziţie/transport/culoarul de avalanşă,
3. Zona de depozitare/con de avalanşă.
Fiind un fenonem geografic de risc, un hazard „un eveniment ameninţător ce prezintă probabilitate de apariţie într-o anumită perioadă, a unui fenomen potenţial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acesta şi pentru mediul înconjurător”[3], trebiue avute în vedere coordonatele de timp şi spaţiu care sunt esenţiale pentru a determina un fenomen geografic dar se ţine cont şi de componenta socială, de interacţiunea cu omul şi cu bunurile acestiua. În România există un program referitor la hazarde naturale montane (Documentation of Mountain Disasters – DOMODIS) ce are ca scop îmbunătăţirea procedurilor şi instumentelor pentru documentare a evenimentelor catastrofice, necesare pentru o mai bună înţelegere a proceselor geomorfologice şi a evaluării hazardelor.
Foto. 1. Culoar de avalanşă
1. Risc slab: stratul de zăpadă este bine aşezat, declanşarea avalanşei este posibilă în cazul unei supraîncărcări sau preenţa ei pe pante abtupte. Producerea avalanşei poate avea caracter sponan, pericolul este redus, în general sunt condiţii sigure.
2. Risc moderat: stratul de zăpadă este stabil doar în anumite porţiuni descrise în buletinul de avalanşă. Declanşările de avalnşe sunt posibile atât în zona supraîncărcării cu schiori sau turişti cât şi a unor pante cu grad mare de înclinare. În general condiţiiţe sunt bune. Se cere multă prudenţă.
3. Risc însemnat: stratul de zăpadă are o stabilitate variabilă, de la moderată la slabă, în numeroase areale. Declanşările sunt posibile uneori şi în condiţiile unei slabe supraîncărcări, mai ales în zona pantelor favorabile. Sunt posibile avalanşe de talie medie şi unopri de mari dimensiuni, condiţiie sunt parţial favorabile şi se impun măsuri de securitate. Se cere experianţă în a aprecia pericolul producerii avalanşei şi de aceea trebiue evitate pe cât posibil, pantele de altitudine şi cele cu expoziţie favotavilă.
4. Risc mare: stratul de zăpadă este slab stabilizat pe majoritatea pantelor. Declanşarea avalanşei este posibilă chiar şi printr-o slabă supraîncărcare a pantelor înclinate. Avalanşele de talie medie şi mare pornesc spontan. Condiţiile sunt defavorabile. Se cere experianţă în a aprecia pericolul producerii avalanşelor şi se impun măsuri de securitate.
5. Risc iminent: instabilitatea stratului de zăpadă este generală. Avalanşele se produc spontan, fiind numeroase şi de mari dimensuni. Apar iclusiv pe pante mai puţin abrupte. Se impun toate măsurile de securitare posibile.
Carpaţii Româneşti, în special munţii Piatra Craiului nu prezintă un potenţial aşa de mare de producere a avalanşelor precum marii munţi înalţi (Alpi, Anzi, Himalaya) unde avalanşele produc catastrofe adevărate (acoperă şosele, căi ferate, cartiere, cătune sau chiar oraşe montane întregi).
Un tip special de avalanşe ce se produc pe creasta Pietrei Craiului sunt cele ce se formează pe patul ingheţat, în urma unei ninsori puternice. Zăpada depusă recent va aluneca pe cea veche, îngheţată. Acesta este tipul de avalanşă pulver care se produce iarna la temperaturi scăzute. Se remarcă şi formarea avalanşelor în plăci, a celor umede. Acestea din urmă de produc cel mai des primăvara şi au cea mai puternică acţiune modelatoare.
Cauzele principale care determină apariţia victimelor avalanşelor sunt de natură socială:
- inexistenţa hărţilor de risc de avalanşă;
- lipsa unui sistem de monitorizare a stării stratului de zăpadă şi a riscului de avalanşă;
- lipsa cunosltinţelor suficinte asupra avalanşelor, din partea vicitmelor;
- lipsa unui sistem de prevenire, alarmare şi comunicare în caz de avalanşă;
- lipsa informaţiilor disponibile turiştior asupea avalanşelor şi asupra zonei turistice;
- lipsa unei aparaturi de căutare specifice (Pipes, Arva)
Istoricul cercetărilor avalanşelor în România
Primele menţionări ale avalanşelor la noi în ţară au fost făcute în perioada interbelică apar menţionări în Clubul Alpin Român (CAR) şi Siebenburgischer Karpatischer Verin (SKV). Dezvoltare a turismului montan din România, construirea primelor cabane şi refugii a dus la apariţiea accidentelor provocate de avalanşe în care au fost implicaţi turişti şi alpinişti.
Studiul actual al preocupărilor privind studiul avalanşelor şi măsurilor de combatere sunt ceva mai avanate deoarece au fost înfiinţate organisme speciale pentru studierea avalanşelor. Cel mai mare Istitut de Stdiu al Zăpezii şi Avalanşelor (IENA) aparţine Elveţiei-Davos. Este alcătuit din cinci secţii specializate şi a elaborat cele mai complete instrucţiuni tehnice, întocmeşte buletine de prognoză în materie de avalanşe, se ţin cursuri periodice de instruire, se acordă asistenţă tehnică, se tipărescu numeroase publicaţii. Alte institute de cerecetare în materie de avalanşe se mai găsesc în Austria, Franţa, Italia, Spania, Rusia, SUA, etc.
În ţara noastră avalanşele nu au fost cunoscute datorită faptului că turismul montan nu era dezvoltat. „Până la începutul anului 1960, în afară de semnalarea fenomenului în sine, studiul avalanşelor şi al măsurilor de protecţie împotriva acestora, nu a constituit o preocupare deosebită”[4]. Primele măsuri au fost luate de către cei din sectorul forestier deoarece asest sector era cel mai afectat de aceste fonomene provocând atat pagube matrialului lemnos cât şi drumurilor forestiere. Astfel s-a trecut la inventarierea culoarelor de avalanşă din fondul forestier, printr-un act ce cuprindea şi primele înstrucţiuni privind tipurile de avalanşe, elementle ce trebuiesc inventairate, indicaţii privind intervenţiile urgente, etc. În anul 1965 a fost elaborată o temă de cercetare ce prezintă metode şi lucrări adecvate folosite în prevenirea şi combaterea avalanşelor. Construirea Transfăgărăşanului a atras atenţia asupra problemei protejării acestuia împotriva avalanşelor. Ulterior s-au luat măsuri de prevenire şi în masuvul Bucegi prin constuirea unor baraje de opire şi a unor diguri de deviere. „Deşi s-au luat măsuri, nu se poate vorbi de o activitate susţinută pentru studierea sistematică a avalanşelor în ţara noastră şi nu există un organism specializat, desemnat oficial, care să se ocupe de problema respectivă, nu toate staţiile meteorologice de altitudine consemnează sau înregistrează fenomenul”[5].
Foto. 2. Culoar de avalanşă
Factorii pot fi naturali sau miltipli, se cumulează progresiv până la declanşarea avalanşei.
a. Relieful
Reprezintă patul pe care se acumulează zăpada dar şi culoarul/suprafaţa pe care zăpada alunecă sau se rostogoleşte. Ruperea stabilităţii, aderenţei, echilibrul depinde de zăpadă, de condiţiile meteo dar mai ales de relief. În masivul Piatra Craiului zonele favorabile pentru acumularea zăpezii şi pentru formarea avalanşelor sunt reprezentate de partea superioară (zona de obârşie) a torenţilor. Astfel, vara vaile sunt reprezentate de organisme torenţiale care funcţionează ca atare iar iarna acestea se transformă în culoare de avalanşă. Aceste culoare se găsesc atât pe versantul estic, fiind mai domoale, mai largi, cât şi pe versantul vestic.
a.1. Înclinarea pantei este foarte importantă deoarece poate determina acumularea zăpezii iar mai apoi poate favoriza desprinderea ei şi alunecarea pe versant.
“Avalanşele se declanşează pe pante cu înclinaţia 20 – 55 grade”[6] în principal în zonele de obârşie a văilor. Pe pante mai cu îclinaţie mai mare zăpada nu se poate acumula în cantităţi suficient de mari pentu a se putea produce avalanşe. Pantele mai mici de 20 grade de la baza crestei pot fi periculoase dacă se afă în continuarea unor pante sau la vaza unor vâlcele, culoare mai inclinate iar vegetaţia lipseste. Cantitatea de zăpadă dar şi forţa cu care ea acţionează în cădere pot afecta şi suparfeţele cu înclinări mai mici.
Masivul Piatra Craiului este caracterizat de prezenţa văilor înguste, cu profil transversal în formă de “V”, fiind văi de abrupt, numite de Traian Constantinescu “văi de tip Piatra Craiului”. Astfel, acest masiv este mai periclitat de avalanşe spontane vinite din zona de acumulare.
a.2. Moroflogia superfeţei solului se referă la “pantele lungi, plane, convexe sau concave ce sunt mai periculoase decât cele în trepte. Plăcile stâncoase şi feţele înierbate sunt mai favorabile avalanşelor”[7], devenind pat de alunecare. Pantele cu copaci, jenpeniş, tufăriş, blocuri de stâncă, praguri, denivelări,sunt mai puţin periculoase.
b. Zăpada
Este principala condiţie de declanşare a avalanşelor. De morfologie ei depinde mărimea, materialul antrenat, pagubela provocate, etc.
b.1. Grosimea stratului de zăpadă trebuie să atingă, în principiu, 30 cm pentru a deveni periculoasă. Depunerile uniforme de zăpadă rezultate în urma ninsorilor calme premit o stabilire corectă a grosimii stratului de zăpadă. Prezenţa vântului retmină depunerea neuniformă prin acumlarea unei cantităţi mai mare de zăpadă în direcţia de bătaie a vânturilor, în zonele unde se întâlnesc obstacole. Decât din zona de bătaie a vântului. Aceste depuneri neuniforme sunt cele mai periculoase deoarece favorizează formarea cornişelor (depuneri de zăpadă, în partea superioară a crestei, cauzate de îngheţarea zăpezii prin bătaia vântului în direcţia abruptului. Se crează astfel o falsă suprafaţă ce poate fi interpretată greşit. În contactul cu un factor mecanic, această zăpadă depusă va ceda şi va da naştere unei avaşanşe), a plăcilor de vânt (placi ce se formează peste un strat cu capacităţi diferite, această diferenţă cuzând alunecarea celor de deasupra şi producere unor avaşanşe periculoase), etc.
b.2. Densitatea stratului de zăpadă este importantă deoarece variaţia ei influenşează caracteristicile avalanşelor. De exemplu „un metru cub de zăpadă „pulver” are dub 50 kg în timp ce un metru cub de gheaţă are peste 900 kg”[8] . Acest lucru influenţează şi hazardele pe care le provoacă avalanşa respectivă.
b.3. Structura microscopică stratului de zăpadă se referă la forma cristalelor, la procentul de apă în stare lichidă şi gazoasă dar şi la variaţia lor în cadrul aceluiaşi strat de zăpadă. Structura zăpezii variază în funcţie de condiţiile meteo din timpul nisorii dar şi din timpul ulterior. Cele mai periculoase ninsori care duc aproape sigur la avalanşe sunt acele ninsori cu zăpadă uscată sau pulver (germ. „pluverschnee”, fr. „neige poudreuse”, eng. „powder snow”), deoarece stratul nou nu se tasează şi nu se sudează cu cel vechi. De asemenea, periculoasă este şi zăpada uscsată granuloasă, apărută prin transformarea sub condiţii meteo a primei. În cazul zăpezii umede şi grele, important este stratul peste care se depune. Dacă acesta este reprezentat de un strat de zăpadă îngheţată, această zăpadă nouă se va suda cu cea peste care se aşterene, dar dacă substratul este reprezantat de un versant neîngheţat, umed, zăpada nu va adera iar în acest caz se va provoca o avalansă. Periculoasă este şi zăpada umedă rezultată din înclzirea brscă vremii, aceasta având potenţial ridicat de a crea o avalanşă de proporţii ridicate (în care toat depozitul de zăpadă este transportat, exercitându-se acţiuni importante asupra substratului pe care aceasta alunecă).
c. Condiţiile meteorologice
Influenţează în mod direct structura zăpezii, determinând apariţia unor strate cu structuri şi adeziuni diferite.
c.1. Temperatura prin frig (sub 0 oC nu se mai realizează coeziunea între fulgii de zăpadă dar nici a stratului nou cu cel vechi). Incălzirea ce se prduce moderat favorizează tasarea stratului nou ded zăpadă şi determină coeziunea acestuia cu cel de dedesubt. Dacă se înregistrează o încălzire bruscă a temapraturii, aceasta va determina topirea stratului de zăpadă, aceasta devenind „apoasă” şi grea, putând aluneca pe straturile mai vechi sau pe patul de rocă. Această încalzire determină apariţia avalanşelor de „primăvară” din zilele însorite.
c.2. Vântul asociat ninsorii determnă umplera văilor şi a vâlcelelor cu zăpada spulberată de pe creasta principală. De asemenea vântul creează „plăcile de vânt” (germ. „windgertt”, fr. „palque a vent” eng. „windsalb”)
Foto. 3. Culoar de avalanşă
Mecanismul de declanşare al avalanşelor
a. Tipuri de mecanisme de declanşare:
a.1. Avalanşe spontane ce au cauză naturală. Avalanşele de primăvară sunt cu zăpadă umedă, grea, cele de iarnă au zăpadă proaspătă, uscată, ninsă în canitităţi mari. Acestea pot fi în general prevăzute şi evitate de către cei ce au o cunoştinţă în domeniu.
O avalanşă autodeclanşată uriaşă pentu munţii Carpaţi a avut loc în iarna anului 1953 în masivul Piatra Craiului, avalanşă ce a distrus cabana Negru Vodă construită în anul 1932. Această cabană se afla în locul actualului rfugiu Grind (ce a fost ulterior, şi el distrus de o avalanşă în luna martie anul 2005, refăcut ulterior).
Foto.4. Avalanşa de la Grind din martie 2005 (foto: Victor Dinu)
Foto.5, 6. Refugiul Grind inainte (foto stânga- anul 2004) şi după (foto dreapta anul 2006) avalanşa din anul 2005
a.2. Avalanşe ce au cauză antropică. Majoritatea acestor avalanşe sunt soldate cu victime şi de cele mai mult ori victimele sunt cele ce au provocat avalanşa prin ruperea echilibrului zăpezii în urma unei acţiuni mecanice.
a.3. Avalanşe ce au cauză necunoscută. Sunt avalanşe mai mici cărora nu li se poate stabili exact cauza: naturală (prin surprinderea oamenilor sub ea) sau antropică (cauzată de cei surperinşi).
„Avalanşa pornită, evoluează nu numai în funcţie de înclinarea pantei şi masa de zăpadă ci şi de morfologia pantei, de tipul de zăpadă în alunecare. Cristalele de zăpadă se modifică, devenind în majoritatea tipurilor de avalanşe o pudră fină, cu forţa de frecare redusă între particule şi deci cu o mare „fluiditate” ce duce la o mare viteză de curgere a avalanşei”[9].
b. Factori declanşatori ai avalanşelor
b.1. Scăderea aderenţei are loc prin schimbarea proprietăţilor straturilor de zăpadă, prin creşterea sau scăderea temperaturii care diminuează forţa de contact dintre cristale.
b.2. Creşterea greutăţii masei de zăpadă până la depăşirea pragului limită Această creştere poate fi propriu zisă, manifestându-se prin creşterea greutăţii stratului de zăpadă, prin noi depuneri, moment în care se autodeclanşează. Creşterii greutăţii ii se mai adaugă alte forţe precum ruperi de cornişe, trecerea unor turişti, schiori, capre negre, vibraţii din zgmote, vânt puternic, etc, moment în care se produc avalanşele provcate.
Tipuri de avalanşe
Avalanşele sunt împărţite pe tipuri în funcţie de „calitatea” zăpezii de care depind caracteristicile avalanşelor. Felul zăpezii variază în acelaşi loc de la o zi la alta, de la o oră la alta. Zăpada este acumulată prinr-o succesiune de satraturi de zăpadă realtiv distincte ce au caracteristici diferite în funcţie de condiţiile meteorologice. „Când diferenţele sunt semnificative, ele prezintă o mare importanţă în declanşarea avalanşelor, dar sunt totodată sesizabile fără instrumente speciale, ori de către un montaniard instruit şi experimentat”[10].
Clasificare[11]
a. Avalanşă cu zăpadă uscată
a.1. Avalanşă pudroasă (tip pulver)
Condiţii de declanşare:
- zăpadă uşoară cu masă volumică în general mai mică de 100 lg/m3;
- unghiul şi lungimea pantei mari;
Acest tip de avalanşe se produc după ninsori abundente czute pe timp friguros, mai ales pe versanţii cu expunere nordică. Aceste avalanşe se declanşează spontan, în orice moment şi nu sunt direct legate de temperatură.
Acest tip de avalană se caracterizează de două elemente: avalanşa propriu zisă (masa de zăpadă ce anunecă pe pantă cu viteze foarte mari – 200-300 km/oră) şi norul de zăpadă (format din microcristale de gheaţă. Fiind foarte periculos datorită faptului că pătrunde pe caile respiratorii şi sufocă victima surprinsă de acest tip de avalanşă, chiar dacă este de proporţii mici).
Acest tip de avalanşăeste însoţită de un zgomot puternic iar frontul şi norul antrenat crează „efectul de suflu” ce, datorită presiunii, provoacă distrugeri impersionante. Asupra organismului uman surpins de aceast tip de avalanşă se reamrcă acţiunea în două direcţii: prima provoacă bromotraume (bloarea cailor respiratorii sau explodarea acestora datorită presiunii mari), a doua este similară cu procesul de înec, datorită particulalor fine din masa de zăpadă.
a.2. Avalanşă granuloasă. „Aceste tipuri de avalanşă se produc cu zăpadă formată din microgranule de 2-5 mm (fr. Gobelet, eng: „cup cristal”). Microgranulele pot fi cristale poliedrice, cu forme regulate sau structuri amorfe elipsoidale”[12].
Zăpada caracteristică acestul tip de avalanşă poate fi proaospăt ninsă sau poate fi zăpadă mai veche, a cărei structură s-a modificat. Astel aceste avalanşe se autodeclanşează sau pot fi provocate.
Spre deosebire de tipul prezentat anterior, acest tip de avalanşă se poate comporta ca un „covor rulant”, zăpada curgând pe pantă. Nu se mai formează nor deparece particulale de zăpadă sunt mai grele. Acest tip de zăpadă produce avalanşe silenţioase şi fără nor.
Victimele surprinse de acest tip de avalanşă au sanşe mai mari de supravieţuire deoarece zăpada se tasează mai puţin şi mai lent.
a.3. Avalanşă cu plăci de vânt. În principal avalanşele de acest tip sunt provocate de victime, care „taie” placa.
Poartă denumirea de avalanşă cu „plăci de zăpadă” (fr. „plaque a neige”, germ „schneebrett”) sau „plăci de vânt” (fr. „palque a vent”, germ „windbertt”, eng. „wind slab”). Aceste plăci sunt „mase lenticulare de zăpadă compactă, tasată, adesea dură, de dimensiuni diferite”[13]. Acet tip de avalanşă se crează sub acţiunea vântului care la ninsorile uscate (su după depunera zăpezii) determină depunerea unui strat de zăpadă inegal, cu acumulări în culoare, vâlcele, şi în partea superioară a celor doi versanţi ai cestei, pe de-o parte şi de alta a ei, însoţind uneori cornişele. Unele din plăci de depun în zona bătută de vânt „în vânt” şi se tasează mai rapid (zpadă tencuită). Cealaltă placă „sub vânt” este plasată în zona adăpostită de vânt (zapadă suflată) sub cornişă. Plăcile sunt extrem de fragile. Se pot forma plăci mai întinse dar mai subţiri.
La producerea avalanşelor ce conţin zăpadă consolidată în plăci, se sud zgomote mici. Plăcile se mai pot mişca fără să alunece pe pantă (unde panta este slab înclinată). Acest tip de avalanşă este cel mai greu de prevăzut. Unepri se pot observa diferenţe de culoarea ale stratelor de zăpadă (păcile de vânt sunt mai albe, zăpada fiind ma proaspătă). În zonele cu crustă, cu zăpadă mai veche, culorile sunt invers.
Avalanşele cu plăci de vânt sunt „avalanşe de strat” ce alunecă pe un strat mai vechi.
Pericolul pentru victimele luate de aceast tip de avalanşă este mai mic (de a fi îngropat), acolo unde avalanşa se produce pe feţe, nu pe culoare. Totul depinde de grosimea plăcii, de lungime, de înclinaţie (ce determină viteza plăcii). Victima se poate deplasa pe aceste straturi, fară a fi îngropată.
b. Avalanşă cu zăpadă umedă
Avalanşele umede, spre deosebire de cele uscate, au viteze de manifestare mai mici şi sansele de supravieţuire în cazul victimelor surprinse de acest tip de avalanşă sunt mai mari.
b.1. Avalanşă cu plăci umede. Acest tip de avalanşă, în general, se autodeclanşează, la ore fixe (orele cele mai calde ale zilei) şi provoacă victimele ce se află imprudent la acele ore pe acele pante.
Mai poartă denimirea şi de „avalanşe de fund” (eng. „full-depth”, „ground avalanche”) deoarece antrenează, de cele mai multe ori, tot stratul de zăpadă de pe vale, antrenând bolovani, vegetaţie şi având efecte vizibile asupra culoarului.
Aceste avalanşe sunt corelate cu creşterea temeraturii. Zăpada înmuiată este grea, udă şi nu mai are aderenţă la la „patul de anulecare” deoarece între acestea apare o peliculă lichidă.
„Viteza de acţiune a acetui tip de avlanşă este mai lentă: 40-100 km/oră şi nu produce efect de suflu”[14].
Victimele surprinse de acet tip de avalanşă sunt îngropate deoarece zăpada are densitate mare iar la oprire se taseză foarte tare (se „betonează” fiind extrem de greu de detaşat[15]).
b.2 Avalanşă cu bulgări şi rulouri. Mai sunt denumite „avalanşe cu bulgări” (fr. „en boule”) şi se produc tot primăvara. Sunt prezente pe zăpada umedă, moale. Pornesc prin fragmente mici care se rostogolesc pe pantele şi culoarele însorite (cu expunere vestică, sud-vestică). Bulgării se pot mări. Pot antrena toată zăpada de pe un culoar, devenind periculoase.
În funcţie de cantitatea de zăpadă antrenată, acest tip de avalanşă poate avea efecte diferite asupra victimelor surprinse.
b.3 Avalanşe de fuziune.Sunt mai rar întâlnite în masivul iatra Craiului. Se formează din zăpadă „putredă” (fr. „porrie”) care se scurge pe vale.
Avalanşele se mai pot clasifica după litere şi cifre[16]:
Foto.7. Elemente caracteristice avalanşelor
A, B, C indică zona de pornire
A. Modul de plecare
A.1. Plecare punctuală
A.2. Placare liniară
A.3. Plecare mixtă (iniţial punctuală apoi liniară)
A.4. Plecare prin rupere sau sub formă de crevasă
B. Poziţia planului de aunecare
B.1. În interiorul păturii de zăpadă
B.2. Ruptură în zăpada proaspătă
B.3. Ruptură în zăpada veche
B.4. Până la sol
C. Apa lichidă în zăpadă
C.1. Absentă
C.2. Prezentă
D, E, F indică zona de curgere
D. Traseul parcursului
D.1. Parcurs pe o pantă deschisă – avalanşă de versant
D.2. Parcurs pe culoar sau vâlcel – avalanşă de culoar (cele mai frecvente în masivul Piatra Craiului).
E. Tipul mişcării:
E.1. Nor de zăpadă – avaşană pulver
E.2. Curgere de-a lungul solului – avalanşă curgătoare
E.3. Nor de zăpadă, curgere de-a lungul solului – avalanşă mixtă
F. Poziţia suprafeţei de glisare:
F.1. Curgere pe strat de zăpadă - avalanşă de usparfaţă
F.2. Cuegere pe sol - avalanşă de „fund”
G, H, I indică zona de oprire
G. Rugozitatea zpăezii în aria de oprire:
G.1. Grosieră
G.2. Bulgări colţurosi
G.3. Bulgări rotunjiţi
G.4. Fină
H. Apa lichidă:
H.1. Absentă – depozit uscat
H.2. Prezentă – depozit umed
I. Murdărirea depozitului:
I.1. Fără materiale vizibile – depozit curat
I.2. Depozit murdar
I.3. Stânci, pietre
I.4. Crengi, arbori
I.5. Resturi de construcţii
Rolul avalanşelor în modelarea reliefului
„Avalanşele sunt unul din agenţii principali ai modelării subaeriene a relefului înetjaul crio-nival/periglaciar, fiind un aegent principal în cadrul relefului reriglaciar şi fluvio-nival”[17].
Foto. 8. de avalanşă şi zona de depozitare a materialelor transportate
Principala acţiune a avalanşelor de zăpadă este cea de eroziune şi transport al materialelor pe pantă dar şi acumularea materialelor în zona de depozit (conuri de grohotiş, depozite de avalanşă, trene de grohotiş, etc.). Avalanşele constituie un factor de distrugere a relefului cu importanţă destul de mare. „Rolul morfogenetic al avalanşelor constă atât în formarea culoarelor de avalanşă, a formelor periglagiare tipice, a microreliefului haotic şi răvăşit cât şi în crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea unor procese geomorfologice prin înlăturarea solului şi vegetaţiei”[18]. Astfel se accentuează ravenele, lărgirea văilor torenţiale, mişcarea grogotişurilor, accelerarea eroziunii în suprafaţă.
„Principalii factori care determină eroziunea solului sunt: grosimea stratului de zăpadă, coeziunea internă a zăpezii/tipul de zăpadă şi dispunerea straturilor succesive, suprafaţa patului de alunecare, a rocii sau a solului (coeficientul de frecare), panta”[19]. De asemenea sctiunea de eroziune asupa solului este influenţată şi de caracetisticeile climatice ale tipurilor de avalanşă.
Din punct de vedere geomorologic, avalanşele fac parte din categoria proceselor de deplasare în masă sau a proceselor de versant. Sub efect gravitaţional masale de zpadă sunt antrenate în mişcare, care la rândul lor antrenează stânci, roci, grogotişuri, sol, vegetaţie sau alte materiale.
a. Forme de relief rezulate în urma avalanşelor
Formele de relif rezulltate sunt influenţate de modul de formare a acestora, de forţele mecanice şi de eroziune cu care se acţionează. Principalele forme de relief dezvoltate sunt: culoarele de avalanşă şi potcoavele nivale ca forme principale şi gheţati de pietre, torenţi de pietre, văi carstice alpine tip „padină”, caracteristice masivului Piatra Craiului, vaile nivo-torenţiale (de pe ambii versanţi), microdepresiunile nivale.
a.1. Forme de relief principale
- Culoarele de avalanşă „sunt forme erozionale cele mai caracteristice, în modelarea cărora avalanşele de zăpadă au un rol primordial. Ulterior sunt modelate şi de apele torenşiale pe timpul verii. Se consideră că sunt rezultatul modelării alternative nivale, criogene şi pluviale”[20]. Culoarele de avalanşă reprezintă suprafaţa pe care se deplasează masa de zăpadă în timpul unei avalanşe. Culoare de avalanşă se localizează preponderent pe varsantul vestic pe care de ele mai multe ori îl străbat în întregime, dar apar bine dezvoltate pe versantul estic. Culoarele complexe sunt alcătuite dintr-un jgheab bine individualizat în partea inferioară iar în partea superioară se poate identifica un bazin de recepţie, sub formă de palnie, dată de dispoziţia de evantai a unor jgheaburi mai mici. La baza culoarelor de avalanşă se află conuri de grohotiş, uneori potcoave nivale cu dimensiuni ce variază în funcţie de mărimea culoarelor de avalanşă şi a cantităţii materialelor transportate. Zăpada în deplasare are o acţiune mecanică distructivă antrenând materiale dezagregate anterior, dar are şi acţiune de dizolvare datorită rocilor calcaroase (creasta Pietrei Craiului fiind alcătuită în întregime din calcare), aici rezultând văile de tip „padină” unde se reamrcă acţiunea de dizolvare urmată de prăbuşiri. „Caracteristic pentru Munţii Piatra Craiului sunt straturile de calcar rederesate, în poziţie aproape verticală, constituente ale flancului de sinclinal redresat. În aceste formaţiuni, văile se dezvoltă în special pe versantul de vest, pe liniile de diaclaze, cât şi pe suprafeţele de strat. Este cunoscută dezvoltarea preponderent pe verticală a formelor carstica în Minţii Pitra Craiului. Pe versantul se vest se dezvoltă şi văi cu caracter obsecvent, cu pantă foarte mare şi profi transversal îngust, uneori cu aspect de canion, denumite padine. Datorită pantelor foare mari predomină avalanşele în balcoane, determinate de ruperea cornişelor”[21]. Pe de altă parte apa ptovenită din topirea treptată a depozitelor de avalanşă are o acţiune chimică deosebit de agresivă asupra calcarului, determinând formarea unor microdepresiuni de nivaţie.
Foto.9. Culoar de avalanşă
Foto. 10. Culoar de avalanşă
- Semipâlniile nivale – „sunt forme degative de relief, asociate deseori cu torenţi de pietre şi cuoare de avalanşă, fiind dezvoltate la partea superioară a acestora prin adâncirea mai puternică în zona axială”.[22] Au formă de pâlnie asemăntoare microdepresiunilor formate prin tasare. Suprafaţa lor este în general mică. Ele sunt rezultatul avalanşelor dar sunt şi moderate de către apele de topire şi cele pluviale pe timpul sezonului cald.
- Potcoavele nivale – sunt forme de acumulare în forma lor tipică de val arcuit, asimetric, cu înălţimi de pe la 2-3 m. Sunt prezente gelifracte mari, nesortate care se formează la baza culoarelor de avalanşă. Se află în zona de depozitare a avalanşelor adică la baza culoarelor de avalanşă.
a.2. Forme de relief secundare
- Conuri şi trene de grohotiş se întâlnesc atât la baza torenţilor cât şi în zona de recapţie. Conurile de grohotiş sunt specifice bazei versanţilor, la capătul culoarelor de avalanşă şi la baza abrupturilor de pe versantul vestic.
- Torenţi/ râuri de grohotiş acestea sunt materiale de diverse dimensiuni, depuse de-al lungul văilor. Avalanşele au caracter distructiv, determinând deplasarea acestora către baza culoarelor. „Torenţii de pietre au caracter permanent doar în arealele cu pantă mică (300). Lobii aplatizaţi, terasele şi toenţii de pietre sunt denumite în Munţii Piatra Craiului horjuri (eng. stripes placations, stone-banked, lobes andterraces), sunt activate atât de avalanşe cât şi de torenţi”[23].
Foto. 11. Culoar de avalanşă şi forme de relief rezultate
Cartarea zonelor cu risc de avalanşă
Cartarea culoarelor de avalanşă este importantă deoarece astfel se monitorizează mărimea şi efectul avalanşelor. Prin realizarea hărţilor de risc de avalanşă se evaluează posibilitatea producerii avalanşelor dar şi pericolul provocat. Se pot lua în calcul: mărimea zonei de declanşare, altitudinea declanşării, distribuţia stratului de zăpadă, eroziunea nivală, tipul curgerii, caracteristicile morfometrice ale culoarului de avalanşă.
Conform modelului francez, am ales să realizez harta de risc prin marcarea arealelor ce cuprind zona de declanşare, zona de tranziţie dar şi zona de depozitare.
Fig.1. Harta riscului
Fig.2. Versantul nord-estic - harta riscului
Fig.2. Versantul sud-vestic - harta riscului
a. Metode şi tehnici de studiu:
Am efectuat observaţii şi măsurători asupra calităţii şi stabilităţii stratului de zăpadă şi, am efectuat observaţii asupra zonelor cu potenţial de producerea a avelanşelor. Am inventariat culoarele de avalanşă în urma ecrcetării la teren, a analizării fotografiior realizate în punctele cheie dar şi a ortofoplanurilor, aerofotogramelor (imagini satelitare din mai multe perioade), hărţilor topografice (1:25.000, 1:100.000) dar şi a imadinilor radar (SRTM).
Observaţiile pe teren au fost realizate atât iarna, toamna cât şi primăvara şi vara. Materialele depozitate de avalanşe cât şi microformele de relief au fost cartate folosind orotfotoplanul zonelor respective. S-a realizat astfel o relaţie între zona de declanşare mărimea culoarelor de avalanşă şi formele de relief rezultate.
Fotogafiile efectuate pe teren, atât iarna cât şi vara m-au autat la identificarea arealelor afectate de avalanşe.
S-au luat în calcul datele configuraţiei terenului (pantă, acoperorea cu vegetaţie, expoziţia versantului, etc), datele meteorologice şi climatice, evaluări ale indicilor din teren (areale afectate, depozitele de materiale solide acumulate la baza culoarului, etc.
[1] Ciulache S., Ionac. Nicolata (1995).
[2] Comisia de glaciologie a Academiei Elveţiene de Ştiinţe Naturale
[3] Bălteanu Dan (2000).
[4] Moţoiu MAria (2008), pag.19.
[5] Moţoiu Maria (2008), pag. 20.
[6] Dinu Mititeanu, (2004), pag 7.
[7] Mititenu Dinu (2004), pag. 7.
[8] Mititeanu Dinu (2004), pag.7.
[9] Mititeanu Dinu (2004), pag. 9.
[10] Mititeanu Dinu (2004), pag. 10.
[11] Xavier Maniguet (1988), pag 375.
[12] Mititeanu Dinu (2004), pag. 11.
[13] Mititeanu Dinu (2004), pag. 12.
[14] Mititeanu Dinu (2004), pag, 13.
[15] Mititeanu Dinu (2004), pag, 13.
[16] Giude de Niege et Avalanches pag. 97.
[17] Moţoiu Maria (2008), pag.135.
[18] Moţoiu Maria (2008) pag. 135.
[19] Tricart J. (1956).
[20] Florea M. (1998).
[21] Michalevich-Velcea Valeria, (1961).
[22] Moţoiu Maria (2008), pag. 140.
[23] Moţoiu Maria (2008), pag. 142.
